Cădere liberă pentru Simona Halep în clasamentul WTA, după ce s-a retras de la două turnee! Pe ce loc a ajuns și rivala Sorana Cîrstea
În clasamentul WTA situația jucătoarelor din România a cunoscut modificări. Simona Halep și Sorana Cîrstea au coborât în ierarhie, dar Gabriel Ruse a făcut un salt important. Ruse a ajuns în sferturile turneului de la Rouen și astfel a urcat 19 locuri în clasamentul WTA. De partea cealaltă, Halep a rămas cu zece puncte și
În clasamentul WTA situația jucătoarelor din România a cunoscut modificări. Simona Halep și Sorana Cîrstea au coborât în ierarhie, dar Gabriel Ruse a făcut un salt important.
Ruse a ajuns în sferturile turneului de la Rouen și astfel a urcat 19 locuri în clasamentul WTA. De partea cealaltă, Halep a rămas cu zece puncte și e pe poziția 1150. De asemenea, Simona nu va evolua la Madrid, competiție ce are loc în perioada 23 aprilie – 5 mai.
Cădere liberă pentru Simona Halep în clasamentul WTA, după ce s-a retras de la două turnee! Pe ce loc a ajuns și rivala Sorana Cîrstea
Simona Halep urma să joace la Madrid, dar o accidentare a făcut-o să se retragă. Pentru participarea la competiția iberică ar fi primit zece puncte și ar fi putut urca în primele o mie de jucătoare în ierahia WTA. „Din păcate, corpul meu are nevoie de puțin mai mult timp pentru a fi pregătit și am luat o decizie grea, aceea de a nu juca la Madrid. E dificil pentru că vreau să mă întorc în circuit cât mai curând, dar experiența îmi spune să nu mă grăbesc. Le mulțumesc organizatorilor Madrid Open, care mi-au oferit un wild card, dar și fanilor” a anunțat Simona Halep.
De când a revenit în circuit, după suspendarea cauzată de scandalul de dopaj, Simona Halep a jucat doar la Miami Open, unde a pierdut în primul tur în fața Paulei Badosa. Sportiva din Constanța a primit apoi două wildcarduri pentru turneul din Portugalia și cel de la Madrid, dar nu a participat. Ea ar putea juca la turneul de la Roma, competiție programată în mai.