Antrenor spaniol, instalat la echipa Craiovei: „A făcut parte din staff-ul lui Betis Sevilla”
Echipa de baschet SCM Universitatea Craiova a apelat la un antrenor spaniol pentru sezonul următor al Ligii Naţionale Masculine de Baschet. Tehnicianul iberic Javier Carrasco Soriano, în vârstă de 45 de ani, va sta pe banca tehnică a echipei din Bănie, înlocuindu-l pe cipriotul Panayiotis Yannaras. Acesta a avut rezultate foarte bune la Craiova, după
Echipa de baschet SCM Universitatea Craiova a apelat la un antrenor spaniol pentru sezonul următor al Ligii Naţionale Masculine de Baschet. Tehnicianul iberic Javier Carrasco Soriano, în vârstă de 45 de ani, va sta pe banca tehnică a echipei din Bănie, înlocuindu-l pe cipriotul Panayiotis Yannaras.
Acesta a avut rezultate foarte bune la Craiova, după ce a preluat conducerea echipei în iarnă, de la ucraineanul Vitaly Stepanovski. Cu antrenorul din Insula Afroditei pe bancă, SCMU Craiova reuşit să câştige play-out-ul LNMB, înregistrând un record de succese, nu mai puţin de 19, şi pierzând doar 2 partide.
Cadru didactic la o universitate din Cipru, Panayiotis Yiannaras trebuie să revină în țara sa natală pentru următorii doi ani pentru continuarea profesiei sale.
Spaniolul Javier Carrasco Soriano îl înlocuieşte pe cipriotul Panayiotis Yiannaras la SCMU Craiova
„Spaniolul Javier Carrasco Soriano va conduce banca tehnică a echipei de baschet masculin SCM Universitatea Craiova. Născut pe 15 noiembrie 1978, Soriano a fost parte a staff-ului tehnic a formației Betis Sevilla în perioada 2010 – 2023 și a colaborat cu antrenori ca Joan Plaza, Aitor Garcia Reneses sau Zan Tabak.
A îndeplinit rolul de „principal” interimar în perioada 2014-2015 și 2017-2018. Sezonul 2023-2024 l-a început ca antrenor principal la Betis, dar din a doua jumătate a sezonului a mers în Grecia, la Kolossos Rhodes, pentru a lucra alături de Curro Segura, din postura de antrenor secund.
Noul nostru antrenor va coordona și activitatea Academiei de Baschet formată la clubul nostru. Îi urăm mult succes la conducerea formației noastre!” este anunţul SCM Universitatea Craiova.
Clubul din Bănie are antrenor nou şi la echipa de handbal feminin, ProSport anunţând în exclusivitate instalarea lui Ovidiu Mihăilă pe banca tehnică a formaţiei care a terminat pe locul 6 Liga Florilor.