Simona Halep poate fi prima femeie acționar în Superliga României la fotbal! Ce club de play-off i-a propus să cumpere acțiuni
Apropiații Simonei Halep ar fi fost contactați de proprietarii clubului FCV Farul Constanța pentru a afla dacă sportiva este interesată în vreun fel să se alăture acționariatului campioanei României. Simona Halep s-a declarat mereu o fană înfocată a sportului rege și chiar îi place să jongleze cu mingea și, de multe ori, când face o
Apropiații Simonei Halep ar fi fost contactați de proprietarii clubului FCV Farul Constanța pentru a afla dacă sportiva este interesată în vreun fel să se alăture acționariatului campioanei României.
Simona Halep s-a declarat mereu o fană înfocată a sportului rege și chiar îi place să jongleze cu mingea și, de multe ori, când face o pauză de la antrenamentele de tenis, se relaxează la o miuță cu staff-ul său.
Simona Halep poate fi prima femeie acționar în Superliga României la fotbal! Un club de top i-a propus să cumpere acțiuni
În momentul de față, clubul din Superligă este deținut de Gheorghe Hagi – 79,9%, Ciprian Marica – 10%, Rivaldo Victor Ferreira – 10% și Zoltan Iașko – 0,01%. Simonei i s-au pus pe masă două variante de investiție. Prima constă în preluarea a 10% din acțiunile lui Gică Hagi, urmând a avea o implicare activă în societatea de la malul mării, iar a doua variantă ar însemna preluarea simbolică a 1% din acțiuni, cu un rol mai mult decorativ în club, scrie sport.ro.
În ambele variante propuse este inclusă și deschiderea unei academii de tenis la club, care ar urma să devină în câțiva ani cea mai puternică din țara noastră și chiar din Europa de Est.
A trădat FCSB pentru a merge la alături de Farul
Simona Halep este o mare iubitoare de fotbal, ea fiind în trecut o prezență constantă în tribune la meciurile FCSB, club patronat de un alt român de origine aromână, Gigi Becali. În ultimul timp însă, sportiva originară din Constanța și-a etalat simpatia față de clubul de pe malul Mării Negre, unde patron, conducător și antrenor este Gică Hagi. Și nu e nimic întâmplător în această decizie.