O persoană în vârstă, care reclama că este nevăzătoare, a solicitat urna mobilă, iar în momentul în care reprezentanți ai partidelor politice au ajuns la aceasta, unul dintre aceștia ar fi votat în locul acesteia.

După ce a făcut cercetări, IPJ Dolj a decis cercetarea polițistului care a mers cu urna mobilă.

„În comuna Dobrotești s-a înregistrat o nouă încălcare a regulilor procesului electoral. Reprezentanții partidelor PSD și AUR s-au deplasat cu urna mobilă la o persoană din comună. Din filmarea alăturată se vede clar cum unul dintre membrii secției de votare exercită votul în locul persoanei respective prin aplicarea ștampilei în mod nemijlocit.

Aceasta reprezintă o încălcare flagrantă atât a legislației electorale, cât și a Codului Penal, privind frauda la vot. Partidul Național Liberal (PNL) a reacționat ferm și a sesizat organele competente în legătură cu acest caz.

Partidul Național Liberal va continua să monitorizeze atent procesul electoral și să împiedice orice tentativă de fraudare a votului în județul Dolj. Ne angajăm să protejăm integritatea și corectitudinea alegerilor, asigurându-ne că fiecare vot este exprimat în mod liber și conform legii”, au scris reprezentanții PNL pe Facebook.