Serena Williams, mesaj misterios și controversat. La câteva luni după ce au apărut zvonuri legate de problemele din relația cu milionarul Alexis Ohanian, rivala Simonei Halep a postat asta: „Dacă cineva, fie și foarte apropiat, îți răpește bucuria de a fi, este în regulă să pleci”

Serena Williams și-a luat prin surprindere fanii din mediul online. Mesajul transmis recent nu face altceva decât să amplifice zvonurile legate de problemele din relația cu Alexis Ohanian. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, în condițiile în care cei doi formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumina reflectoarelor și au împreună doi

Serena Williams, mesaj misterios și controversat. La câteva luni după ce au apărut zvonuri legate de problemele din relația cu milionarul Alexis Ohanian, rivala Simonei Halep a postat asta: „Dacă cineva, fie și foarte apropiat, îți răpește bucuria de a fi, este în regulă să pleci”

Serena Williams și-a luat prin surprindere fanii din mediul online. Mesajul transmis recent nu face altceva decât să amplifice zvonurile legate de problemele din relația cu Alexis Ohanian.

Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, în condițiile în care cei doi formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumina reflectoarelor și au împreună doi copii. Ba mai mult, în vară au împlinit șapte ani de căsnicie.

Mesajul transmis de Serena Williams la câteva luni după apariția zvonurilor legate de problemele din relația cu Alexis Ohanian

Prin intermediul unei rețele de socializare, fosta ocupantă a primei poziții în clasamentul WTA i-a sfătuit pe urmăritori să nu permită nimănui să le umbrească fericirea, nici măcar persoanelor apropiate. „Nu știu cine are nevoie să audă asta (poate nimeni), dar dacă cineva, fie și foarte apropiat, îți răpește bucuria de a fi, este în regulă să pleci”, a scris ea.



Reacțiile au curs în valuri, dar nimeni nu a putut desluși misterul din spatele acestor cuvinte. Unii au bănuit că mesajul i se adresează lui Alexis Ohanian și chiar i-au transmis să facă totul pentru a remedia situația în loc să ia o decizie radicală.

„Dacă acel cineva apropiat este chiar soțul tău, atunci trebuie să încerci să rezolvi problema, nu să pleci. Căsnicia perfectă nu există, să știi”, a fost comentariul unei internaute. Alta, în schimb, a opinat că o căsnicie devine „iadul pe pământ” în momentul în care partenerul îți răpește bucuria.

Cum și-a cunoscut Serena partenerul de viață

În cadrul proiectului său, „In The Arena”, un documentar difuzat pe ESPN, Serena Wlilliams și Alexis Ohanian au povestit cu lux de amănunte cum a decurs prima lor întâlnire.

 » Citește toată știrea aici…