„Am lovit-o tare! A rămas șocată”. Cum a încercat Serena Williams să îl intimideze pe Patrick Mouratoglou la primul lor antrenament și gestul fostului antrenor al Simonei Halep cu care a bulversat-o pe americancă
Patrick Mouratoglou a povestit cum s-a desfășurat primul său antrenament cu Serena Williams, context în care francezul a făcut dezvăluiri incredibile. Antrenorul a spus că a reușit să o bulverseze pe americancă, deranjat fiind de atitudinea ei sfidătoare. Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Serenei Williams, a recunoscut faptul că nu a avut o colaborare tocmai
Patrick Mouratoglou a povestit cum s-a desfășurat primul său antrenament cu Serena Williams, context în care francezul a făcut dezvăluiri incredibile. Antrenorul a spus că a reușit să o bulverseze pe americancă, deranjat fiind de atitudinea ei sfidătoare.
Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Serenei Williams, a recunoscut faptul că nu a avut o colaborare tocmai ușoară cu sportiva din SUA, despre care a spus că a încercat să-l intimideze încă de la prima lor sesiune de antrenament, desfășurată în vara lui 2012.
Patrick Mouratoglou a dezvăluit cum a reușit să o „îmblânzească” pe Serena Williams încă de la primul lor antrenament: „Am lovit-o tare!”
Tehnicianul francez și-a amintit că la începutul antrenamentului a salutat-o pe americancă, însă aceasta l-a ignorat, vrând să-l intimideze.
„Serenei îi place să intimideze oamenii. Și a încercat să mă intimideze în acea zi. Era prima zi de antrenament la Wimbledon. Așteptam pe teren pentru antrenament.
Ea a intrat pe teren. Am spus «bună dimineața», iar ea a trecut așa, fără nicio emoție pe față. Nici măcar nu se uita la mine”, a spus Patrick Mouratoglou, în cadrul documentarului ESPN intitulat „In The Arena: Serena Williams”, conform Sportskeeda.com.
Conștientizând faptul că este necesar să-și impună autoritatea în fața sportivei, francezul a stabilit o serie de reguli pentru ca el și Serena Williams să poată avea o colaborare benefică de ambele părți.
Patrick Mouratoglou a reușit să o șocheze pe Serena Williams la prima lor sesiune de antrenament
Dar, înainte de asta, Patrick Mouratoglou a ținut să-i dea o lecție americancei. După refuzul Serenei Williams de a-l saluta pe antrenor, acesta s-a apropiat de ea și i-a tras șapca peste față, lăsând-o pe sportivă în stare de șoc.