Nelu Varga a anunțat transferul momentului la CFR Cluj, după victoria cu Maccabi Petah Tikva
Nelu Varga a făcut un anunț important după dubla cu Maccabi Petah Tikva, scor 2-0 la general, din turul 3 preliminar Conference League. Patronul CFR-ului a dezvăluit ce jucător din lotul lui Dan Petrescu va părăsi echipa. Nelu Varga a anunțat transferul momentului la CFR Cluj, după victoria cu Maccabi Petah Tikva CFR Cluj a
Nelu Varga a făcut un anunț important după dubla cu Maccabi Petah Tikva, scor 2-0 la general, din turul 3 preliminar Conference League.
Patronul CFR-ului a dezvăluit ce jucător din lotul lui Dan Petrescu va părăsi echipa.
Nelu Varga a anunțat transferul momentului la CFR Cluj, după victoria cu Maccabi Petah Tikva
CFR Cluj a eliminat-o pe Maccabi Petah Tikva, scor 2-0 la general, în turul 3 preliminar Conference League.
La final, Nelu Varga, patronul formației din Gruia, a anunțat plecarea lui Răzvan Sava. Se pare că acesta a fost ultimul său meci în tricoul CFR-ului. Clujenii l-au adus pe Mihai Popa, iar Sava va pleca la Udinese.
„Răzvan Sava pleacă la Udinese. A fost ultimul lui meci la CFR Cluj”, a declarat Ioan Varga, citat de Fanatik.
Nelu Varga va primi 2.5 milioane de euro pe Răzvan Sava, iar clubul din Serie A ar putea ajunge să mai plătească un milion de euro pentru portarul român, din diverse bonusuri de performanță.
Goalkeeper-ul CFR-ului va pleca în cursul zilei de vineri spre Italia pentru a efectua vizita medicală. Sava va semna un contract valabil pe cinci ani.
Marele avantaj al lui Sava e că era under. Popa nu este under, dar e un portar bun. O să facem un meci amical să vedem în ce formă se află”, a declarat Dan Petrescu.
CFR deja i-a găsit înlocuitor lui Răzvan Sava: „Bine ai venit!”
CFR Cluj, echipa lui Nelu Varga, a ajuns la un acord cu Torino și l-a adus sub formă de împrumut pe Mihai Popa.
„Bine ai venit, Mihai Popa! Cluburile CFR 1907 Cluj şi FC Torino au ajuns la un acord privind împrumutul portarului Mihai Popa în Gruia!
În vârstă de 23 de ani, tânărul portar a fost crescut la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi. La nivel de seniori, Popa a bifat 112 meciuri pentru Rapid, Unirea Constanţa, Astra Giurgiu şi FC Voluntari, în tricoul celei din urmă evoluând în 77 de partide.